lunes, 30 de septiembre de 2013

Antrenament la Sarulesti II

Prepararea peletelor expandabile

'TORAY' Excellent Pro Type

'TORAY' Excellent Pro Type

toray excellent

Pentru aceia dintre dumneavoastră amatori de puțina cultură generală, am să încep prin a vă spune că fluorcarbonul a fost inventat de TORAY, și producătorul japonez este recunoscut ca fiind cel mai bun de pe piață de ceva vreme.
Firele de pescuit de fluorocarbon sunt fabricate dintr-un fluoropolimer PVDF și au un indice de refracție a lumini identic sau foarte apropiat de cel al apei, ceea ce face firul mult mai puțin vizibil pentru pești. Fluorocarbonul  este, de asemenea, un material mai dens, și, prin urmare,  se scufundă mai repede și se așează pe fundul apei, camuflându-se mai ușor și eliminând nevoia de a folosi plumbi adiționali  sau pasta de tungsten(mai ales în pescuitul la crap).

Unul din firele de fluorocarbon  cele mai surprinzătoare pe care le-am testat in ultima vreme este Toray Excellent, un fir atât de mătăsos încât am simțit nevoia sa verific ca e 100% fluorocarbon și nu vreun nou tip hybrid. Acesta păstrează toate caracteristicile generale ale firelor de fluorocarbon (vizibilitatea redusă sub apă, rata de imersie rapidă) însă adaugă flexibilitatea , suplețea nesperată la un fluorocarbon și de asemenea rezistența deosebită, la diametre foarte mici. Producătorul clamează o rezistență sporită la UV, noi am testat firul pe câteva monturi și strune așadar vă recomandăm acest fir atât pentru strune și monturi cât și pentru utilizare direct pe tambur.  E Excellent!


Câteva sfaturi pentru a lansa mai departe



Dacă vreți să câștigați câțiva metri în plus fața de distanța la care aruncați de obicei, următoarele sfaturi vă pot fi de folos. 

1.  Folosiți un fir cu diametru mai mic. Eventual textil

2.  Asigurați-vă că tamburul mulinetei este corect umplut, până la buză. 

3. Folosiți momitoare mai compacte, mai mici ca dimensiune dar mai grele. Greutatea acestora încărcate cu nadă  trebuie să fie undeva între 40 și 60% din puterea lansetei. 

4. Folosiți momitoare aerodinamice , moulduri sau arc năditor.

5.  Asigurați-vă că folosiți o tehnică corectă de lansare. 


6. Dacă mandrina e mobilă, și îi puteți muta locul pe cotorul lansetei , asigurați-vă că puteți să "ascundeți" cotorul lansetei sub mână . 

Acuratețea lansării in pescuitul la feeder




Aspect extrem de important în pescuitul la feeder, acuratețea lansării momitorului pare trecută pe un plan secund de pescarii de feeder de la noi. Aceasta se întâmplă poate și din cauza bălților și a lacurilor, care sunt adeseori întinderi largi de apă,  lipsite de insule aflate în raza feederului de sau de pâlcuri răzlețe de stuf, sau orice alt element care ar putea constitui un reper vizual sau o țintă spre care să lansăm momitorul.  Pe râuri lucrurile stau puțin mai bine, distanța mai mică dar și nevoia de a nu pierde montură după montură  fiind "mama învățăturii" pentru mulți dintre feeder-iștii pe care i-am întâlnit, însă trebuie spus că întotdeauna este loc de mai bine, inclusiv pentru subsemnatul. 
Consider că înainte de a intra în discuția despre lansările de precizie, ar fi util și necesar să vă vorbesc puțin și despre  cum se lansează corect astfel încât să obținem și acuratețea maximă. Tehnica lansării corecte cu orice lansetă nu doar cu feederul presupune ridicarea lansetei deasupra capului cu ambele brațe întinse,  unul prizând lanseta în zona mulinetei (care se va afla deasupra bățului, în sus,  și nu între băț si cap), și celălalt braț va prinde lanseta dinspre cotor. Corpul lansetei trebuie sa ajungă paralel cu solul  înainte de aruncare.  Lansarea efectivă se face trăgând lanseta de cotor si menținând cat mai rigid celalalt braț pana se ajunge cu lanseta la un unghi de 45 de grade fata de apa, pe direcția  dorită.  Executată corect, mișcarea imită cumva pe cea a unei catapulte care lansează un proiectil. Descrierea pas cu pas a tehnicii am făcut-o aici
 Revenind la acuratețe, există oameni care în mod nativ, posedă un talent pentru lansarea precisă în același loc, dar, evident articolul de față se adresează celor care întâlnesc probleme  în stăpânirea acestei părți. și această categorie e alcătuită din marea majoritate a pescarilor chiar dacă mulți ar spune că lipsa preciziei la lansare este din cauza bățului, a firului, a vântului sau a soarelui, deși realitatea este că cel mai important element din ecuație îl constituie pescarul însăși și exercițiul pe care acesta îl face la fiecare lansare.  
Două lucruri sunt cruciale  atunci când vorbim de acuratețe, și anume  distanța și direcția. Le vom lua pe rând. 

Distanța: 

Pentru a lansa  coșulețul la aceeași distanță, există două variante. Cea simpla este să vă folosiți de un mecanism simplu aflat pe mulineta dumneavoastră, pe care mulți pescari îl ignora: line clip-ul. Prin blocarea liniei la o anumită distanță veți reuși foarte rapid - bineînțeles cu exercițiul de rigoare - să stăpâniți lansarea la aceeași distanță. Metoda aceasta are însă un dezavantaj. Dacă în timpul partidei se întâmpla să înțepați un pește mai mare atunci e posibil sa fie nevoie să declipsați rapid și pierdeți astfel  vadul.  Să nu mai menționăm și mai nefericitele cazuri când linia principală se rupe.  Varianta mai complicată (doar pentru că necesită atenție și exercițiu și nu mulți pescari sunt dispuși să îl facă), presupune următorii pași :
1. Reglați distanța de la vârful lansetei la momitor  astfel încât aceasta sa fie aceeași la fiecare aruncare. Distanța aceasta nu e fixă însă e indicat să fie de maxim 1 tronson și jumătate.  Ca regulă generală  distanța  dintre  vârf și momitor ar trebui șă fie de minim un metru, pentru a asigura încărcarea corectă a lansetei dar și traiectoria corectă a coșulețului în aer.  
2. Lansați folosind tehnica  descrisă mai sus. rețineți ca pentru distanta nu e nevoie de forță ci de viteză, însa ar fi de preferat ca la început să alegeți o distanță confortabilă, la care să aruncați cu ușurință.  
3. După ce ați lansat în zona dorită , folosiți un marker de fir si însemnați tronsonul de linie de la mulinetă la primul inel.  Acesta va fi reperul nostru pentru lansările următoare. 
4. Mulinați și repetați lansarea verificând că ați atins aceeași distanță cu ajutorul semnului marcat pe fir. 
5. Refaceți marcajul de pe fir ori de cate ori este nevoie și exersați lansatul la aceeași distanță.
Am întâlnit în diverse  surse media varianta în care în loc de marker sau de line-clip, se folosește pentru blocarea firului  un elastic de bani pus pe tambur. Personal,  consider această metodă ca fiind cea mai "păguboasă" între cele 3,  întrucât elasticul va afecta felul în care e așezat firul la recuperare(și implicit va afecta lansarea), și de asemenea exista riscul ca unele spire să mai scape pe sub elastic în cazul lansărilor mai puternice. 

Direcția

Așa cum spuneam mai sus , cea de-a doua dimensiune care ne dă acuratețe în lansare este direcția. Trebuie să fim capabili să lansăm pe direcția dorită și pentru acesta exista câteva trucuri, despre care vă voi vorbi în cele ce urmează. 
Folosirea unui reper. Pe apă, atât distanțele cât și direcția poate juca uneori feste. De aceea se impune folosirea unui reper fie el pe apa (o insulă sau un pâlc de stuf, stabil) fie pe malul opus (un copac, un stâlp de curent,  turla unei biserici). Orice element permanent, ușor  și clar vizibil poate constitui un punct de reper către care să lansați de fiecare dată.  Dar nu este suficient doar acesta ci mai aveți nevoie și de o tehnică corectă de lansare și de asemenea de exercițiu.  Rețineți că  pentru a lansa pe o direcție dată , e mai simplu dacă umerii dumneavoastră se află perpendiculari pe acea direcție, coșulețul nu pendulează, și nici dumneavoastră nu vă mișcați de pe un picior pe altul.  
Urmând indicațiile date până acum, și combinând cele două elemente, direcție și distanță,   ar trebui să fiți capabili să lansați cu o precizie destul de bună. Nu vă rămâne de făcut decât să acordați atenție tuturor elementelor  la fiecare aruncare și să exersați până veți atinge acuratețea maximă.
Închei aici acest demers, nu înainte de a menționa și faptul că echipamentul își are partea lui în aceasta ecuație, existând , desigur lansete cu ajutorul cărora lansatul precis este mult mai lejer.  De asemenea vârful lansetei poate să influențeze destul de mult, și astfel,  un vârf de fibra de sticlă vă ajută să sesizați cele mai anemice trăsături însa afectează precizia lansării. O combinație vârf fin (de fibra de sticla)- distanță mare (care cere ca și coșulețul sa aibă o greutate ce poate încărca lanseta) poate fi descurajantă pentru pescarul aflat la început de drum cu feederul, prin faptul ca se pierde tocmai la precizie. Sfatul meu pentru cei aflați la început de drum, este să învățați întâi să lansați cât mai precis la o distanță "comodă" de 20-25  de metri, și să creșteți gradual distanța, pe măsura ce lanseurile vă ies tot mai bine. 
Fir întins!

Claudiu.

Cârligul



Poate cel mai important element al echipamentului atunci când vine vorba de prins efectiv peștele, este  cârligul.  Cea mai mare greșeală pe care o poate face pescarul, este să nu acorde acestuia atenția necesară și să nu încerce să potrivească cârligul cu grosimea strunei, peștele urmărit și momeala folosită. Nu poate fi nici o îndoială nici cu privire la importanța  alegerii unui anumit model de cârlig atunci când pescuim la feeder. Ca și în celelalte stiluri de pescuit (staționar), cu cât cârligul este mai mic și mai ușor, cu atât mai multe prezentări vom avea. Cu cât cârligul este mai ascuțit cu atât  trăsăturile vor fi mai nete, înțeparea mai ușoară și implicit rateurile vor fi mai puține. Dar nu întotdeauna un cârlig subțire și mic este soluția. Un cârlig prea mic se poate rupe, dezdoi sau poate să fie dezagățat cu ușurință din gura unui pește mare, in timpul drilului.
Gama de cârlige recomandate pentru feeder cuprinde așadar  dimensiuni medii/mici  pornind de la mărimea 6 pe scara Mustad și până la mărimea 22, dar noi putem reduce si mai mult acest interval, cel mai frecvent fiind  utilizate  mărimi intre 12-18. De asemenea in proporție covârșitoare la feeder se folosesc  predominant cârlige cu paletă și nu cele cu ochet și marea majoritate au barbetă sau micro barbetă.  Există situații când se folosesc și cârlige cu ochet cum ar fi atunci când se folosesc monturi cu fir de păr și se urmărește  crapul, sau se urmărește selectarea exemplarelor mai mari de plătică, momeala fiind în acest caz boiliesul sau peletele puse pe firul de păr. Cârligele fără barbetă sunt mai puțin folosite la noi, însă din experiența proprie, vă pot recomanda ca pe măsură ce deveniți experimentat , să nu le ocoliți, acestea având două avantaje destul de importante, și anume faptul ca nu sparg momeala vie la fel ca celelalte și de asemenea nu rănesc peștele la degorjare.  Nu am avut pești dezagățați în timpul drilului, și nici altfel de surprize neplăcute. 
  Să revenim însă la corelarea cârligului cu peștele urmărit, atunci când talia medie a peștilor din vad este cunoscută. Cârligele pentru peşte mic pe care punem de regulă un maxim de  1-2 viermi sau 2-3 pinkies, sau larve  de chironomide sau râme foarte mici și subțiri,  au ca și caracteristici următoarele: au tija lungă, spinul este foarte fin,  sunt subțiri și implicit nu sparg momelile. Când le folosim trebuie acordată și greutății coșulețului folosit. Chiar dacă folosim un picker sau un feeder foarte moale și pescuim pește mic, dacă greutatea momitorului este una considerabilă, atunci  exista riscul ca aceasta să contribuie la dezdoirea cârligului în timpul drilului/recuperării.  Cârligele pentru peşti de dimensiuni medii  fie sunt versiuni mai mari ale celor pentru pește mic, fie au tija scurtă și o deschidere mai largă a curburii. Acestea pot acomoda și momeli precum porumbul, peletele expandabile, râme mai mari sau buchet de viermi. În pescuitul peştilor de talie medie/mare precum crapul plătica mare sau mreana ne vom îndrepta atenția către cârlige mult mai puternice şi o deschidere largă, cârlige care să reziste forțării peștilor atunci când pescuim aproape de agățători submerse. Cârligele supuse procesului de forjare sunt mai puternice decât celelalte așa că puteți urmări și această trăsătură atunci când alegeți un model sau altul. 
Fir întins!

Claudiu

Jelete de casă

Unii pescari de la noi  – inclusiv subsemnatul - le spun jelete, englezii le numesc „ jelly pellets”,  iar de fapt si de drept acestea sunt nimic altceva decât  pelete expandabile preparate cu gelatina . Diferența fata de peletele obișnuite o constituie in primul rând textura jeletei,  mai cauciucato-gelatinoasa spre deosebire de cea fibros-buretoasa pe care o au peletele expandabile pregătite in modul clasic. Avantajul este uneori  faptul ca pe bălțile cu multă albitură jeletele tind să reziste mai bine pe cârlig, sporind șansele de a avea captură la fiecare aruncare.
 În cele ce urmează o să vă spun cum le puteți  puteţi obţine,  pentru  a le folosi direct pe cârlig atunci când pescuiți la feeder, match sau varga.  Așadar aveți nevoie de următoarele:  pelete  expandabile,  apa, gelatina granule, o pompa de pelete si puţină îndemânare în bucătărie.  Pentru utilizarea gelatinei la pregătirea jeletelor de pescuit trebuie mai întâi să o hidratam. Gelatina granule se hidratează intr-o cantitate de 5 până la 10 ori mai mare de lichid decât propria greutate, după indicațiile de pe plic.  Apoi apa împreună cu gelatina se pun pe foc, la foc mic si se amesteca continuu, fără să se aducă la fierbere. Foarte important este să nu lăsați gelatina sa fiarbă şi să o daţi deoparte de pe foc imediat ce s-a dizolvat. Fierberea distruge gelatina.
După dizolvare, lichidul se transfera cald în pompă, se pune si o cantitate de pelete, şi se videază până toate peletele cad la fundul recipientului. Se lasă  sa se răcească in recipient si apoi se pot scoate si folosi. Excesul se poate pune la păstrare în frigider.
Fir întins!

Leviathan

Pescuit de noapte albă- partea a-III-a

-III- desfăşurarea partidei, capturi şi concluzii

Acum că avem o imagine clară asupra ceea ce ne aşteaptă, nada a fost pregătită în conformitate cu locul şi peştele pe care voiam să îl prind, tot ce rămâne de făcut este să punem teoria în practică.
Alegerea echipamentului:
-având în vedere distanţa, puterea mare a curentului precum şi greutatea coşuleţelor ce vor trebui folosite, am optat pentru o lansetă medium-heavy de 4.05m, cu acţiune semi-parabolică şi un vârf din fibră de sticlă de 2 oz. Aceasta va face faţă cu brio solicitărilor din timpul lansărilor dar şi mai important, mă va ajuta să finalizez cu succes drill-uri cu peşti mai corpolenţi agăţaţi de struna subţire şi un cârlig mic.
-după cum am menţionat în articolul precedent, am ales să pescuiesc în şuvoi, direct în curentul principal sperând că voi scăpa astfel de peştele mic ce dădea atâta bătaie de cap pescarilor din timpul zile
-primele lansări au fost în vederea sondării locului folosind coşuleţul de nădire, încercând să determin dacă pe vad am structuri sau agăţături ce pot ruina partida odată ce voi începe introducerea nadei pe vad
-tot în acest stadiu am încercat mai multe coşuleţe având greutăţi diferite pentru a determina care dintre ele se ţin cel mai bine pe substrat, ideal este să alegem pe cel mai uşor ce poate rămâne imobil pe substrat. Atenţie ! Aceste teste trebuiesc făcute cu un coşuleţ fără nadă pentru a evita alte complicaţii ca de exemplu folosirea unei greutăţi inadecvat care stă în primă fază atunci când este încărcat cu nadă, iar după ce aceasta se desface, momitorul va porni inevitabil în aval, departe de vadul nădit.
-odată stabilită distanţa de pescuit şi prinderea firului în clips pentru a asigura o constanţă a lansărilor, urmează partea în care trebuie să decidem asupra strunei şi cârligului. Eu voiam să prind Morunaş, un peşte robust, de talie medie dar care este un luptător redutabil, tocmai de aceea a trebuit să găsesc un echilibru între forţă şi fineţe, acesta venind sub forma unei strune din monofilament Toray Ultimate PA 0,12mm şi un cârlig Gamakatsu LS2270-N Nr. 16
Avem aşadar nada, vadul şi echipamentul, tot ce a rămas de făcut este nădirea de bază care am realizat-o din 8-10 coşuleţe după care a urmat pescuitul efectiv. Având în vedere curentul puternic, struna folosită a avut o lungime iniţială de 1.5m pentru a se aşeza cât mai bine pe substrat ţi a fi în zona în care vor fi spălate particolele mai mari din nadă. După primele lansări în care am prins peşte mic, în principal hibrizi de plătică, babuşcă şi ochioase, acestea fiind prinse într-un timp extrem de scurt de la ajungerea coşuleţului pe substrat, semn clar că mărunţişul era încă activ între ape, am scurtat struna pâna la 80 cm pentru a coborâ mai repede pe substrat. În felul acesta trăsăturile, implicit capturile de peşte mic s-au rărit, nu peste mult timp aveam să fiu în drill cu primul Morunaş. 
Partida s-a desfăşurat în totalitate cum am gândit-o, capturile nu au întârziat să apară, din „excepţiile” din timpul unei partidepe timp de zi de zi când prinderea Morunaşului era considerat un accident fericit, am făcut o regulă, la final numărul acestora depăşind cu mult cel al speciilor de mici dimensiuni.
Ar mai fi de punctat un singur lucru, nu am pescuit singur, am avut alături pe Radu Ionescu, un partener de pescuit avid de cunoaştere şi care creşte în experienţă transformată în rezultate de la o partidă la alta, care deşi a pescuit la o distanţă foarte mică de mine, în aval, având avantajul că orice bucăţică de nadă sau paricole împinse în aval ajungeau inevitabil pe vadul lui, a prins cam jumătate din peştii pe care i-am prins eu. Nada a fost aceeaşi, montura similară, singura diferenţă a fost precizia lansărilor unde eu am avut avantajul dat de sute de partide sub centură. S-a văzut cât se poate de clar rolul extrem de important pe care îl joacă precizia lansărilor, dar per total, a fost un rezultat la care nu s-a aşteptat, mai ales că era prima lui partidă pe Canalul cu Apă Caldă de la Cernavodă.
În speranţa că veţi fi găsit informaţii utile în această serie de articole, Dependent Cătălin îşi încheie aici raportul. Pâna data viitoare va urez sa vi se îndoaie la maxim !  





Pescuit de noapte albă- partea II

-II- Informaţie, analiză, strategie

După cum am spus în partea I, informaţia corectă şi completă din surse sigure ce este oferită despre o locaţie de pescuit este cu adevărat nepreţuită. De cele mai multe ori aceasta face diferenţa între o partidă mediocră şi una cu adevărat excepţională. Ceea ce este de asemenea la fel de adevărat, este şi faptul că totul se poate duce într-o direcţie greşită atunci când concluziile şi strategia nu sunt adaptate condiţiilor în care vom efectua partida. 
Voi reda în cele ce urmează datele problemei :
Specii prezente pe Canal 
- plăticuţe, hibrizi de plătică, babuşcă, scobar, morunaş
Rezultate avute de colegi pescari:
-12 kg. peşte în medie / pescar
-în marea majoritate peşte mic, plătică şi hibrid 
-morunaş sau scobar s-a prins sporadic, 4-6 buc. / zi / pescar şi numai în primele ore ale dimineţii sau spre seara
Nade, momeli, locuri de pescuit
-nu a fost observată o diferenţă între nadele dulci şi cele sărate
-particolele mari şi viermele nu trebuiau să lipsească din nadă
-momeala cea mai productivă a fost viermele, fineţea monturilor contând la cântarul de la finalul partidei
-s-a pescuit relativ aproape de mal în curent moale
Concluziile pescarilor
-timpi foarte mici de aştepare, peştele mărunt era prezent atât între ape răpind momeala pe cădere cât şi în apropierea substratului
-peştele mare se hrănea apatic şi capturi mai mari au fost raportate ca fiind prinse în momentele în care momeala a scăpat de atacul mărunţişului

Avem aşadar un tablou complet cu ceea ce ne aştepta pe Canal. Am spus că în perioada de iarnă orice ieşire soldată cu ceva capturi este o adevărată Mană Cerească, dar totodată am observat că există şi peşte mai mare prezent, peşte ce oferă drill-uri cu adevărat memorabile şi reprezintă sarea şi piperul oricărei ieşiri de pescuit la feeder pe o apă curgătoare, Morunaşul. Aşadar am pus ţinta pe el şi în jurul lui aveam să construiesc strategia pentru partida ce urma.
Deşi poate părea nebunie curată să stabilesti o ieşire la pescuit în Ianuarie pe timp de noapte, realitatea nu este chiar atât de crudă precum pare la prima vedere. Noaptea vântul slăbeşte din intensitate sau chiar încetează să mai bată, ceea ce s-a şi întâmplat, datorită acestui „respiro” dat de natură, partida s-a desfăşurat în relativ confort.
Motivul principal pentru care am ales negura nopţii ca perioadă de pescuit au fost relatările colegilor pescari ce susţineau că Morunaş au prins bine dimineaţa şi seara, totodata am mizat pe faptul că peştele mic nu va fi hiperactiv pe timp de noapte şi nu va mai răpi atât de mult momeala aflata pe cădere. De asemenea distanţa la care urma să pescuim am stabilit-o undeva la mijlocul canalului în curent tare, cu speranţa că peştele mic va prefera zonele mai temperate din marginea şuvoiului.
Conceperea nadei:
Morunaşul răspunde foarte bine la nadă şi poate fi oprit pe vad atât timp cât are ceva de mâncare, cum curentul de apă era destul de puternic, nada trebuia sa fie una bine umectată, cu particole mari, spărtură de porumb, seminţe de mei, sorg, cânepă, rapiţă etc., boabe de porumb dulce şi arpacaş fiert. În această situaţie, nada trebuie pregătită de acasă, umectată în 3-4 etape cu pauze lungi de 20-30 min. între umectări pentru ca totul să fie saturat cu apă şi să rămână pe substrat.
Având în vedere că pescuitul de noapte pune accentul pe percepţia senzorială a peştilor şi nu pe vizibilitate motiv pentru care niciodată nu mă stresez în priviinţa culorii unei nade ce va fi folosită într-o partidă nocturnă, cea despre care vorbim fiind un galben deschis.
Aditivarea nadei joacă şi ea un rol extrem de important, de aceea am folosit o pungă de aditiv praf Carpix pentru 5l de nadă. Acesta a fost împărţit în 5 părţi egale, înainte de fiecare umectare am introdus o parte din aditiv, ultima fiind folosită după terminarea procesului de umectare, înainte de a fi folosită în coşuleţ. În acest mod, odată ajunsă pe substrat, nada va emana o dâră de miros şi gust în aval, culoar ce putea fi folosit de peşti pentru a localiza patul de nadă.

În mod evident, viermii nu puteau lipsi din nadă, aceştia, pe lângă paticolele mari, constituind principala sursă de hrană şi cea mai bună modalitate de a-i menţine interesaţi de vad. Am văzut că mulţi folosesc viermi opăriţi pentru a-i introduce în nadă, şi eu am procedat aşa în trecut însă după multe teste şi practică, am observat că nada absoarbe umezeala din ei şi în cele din urmă, o mare parte din ei devin flotanţi şi se ridică între ape. Acest lucru este de evitat întrucât interesul nostru este de a ţine peştele pe substrat acolo unde avem cârligul şi momeala, tocmai de aceea am apelat la o alta metodă de pregătire a viermilor pentru nadă, sufocarea acestora. Diferentele sunt enorme, dacă cei opăriţi îşi schimbă mărimea (se lungesc exagerat), culoarea şi textura (devin cauciucaţi) , cei sufocaţi rămân exact ca cei pe care îi folosim ca momeala, iar peştele nu va putea distinge între viermii aflaţi pe vad şi cei din cârligul nostru ceea ce constituie un avantaj clar în favoarea pescarului.

Pescuit de noapte albă- partea I


Pescuit de noapte albă
-I- Scânteia
Începutul lunii Ianuarie : frig, îngheţ, locuri de pescuit ca şi inexistente, perioadă lungă de „abstinenţă” , sângele deja este la cote de fierbere: trebuie saă ieşim la o partidă de pescuit. În mod evident, în această perioadă nu ne prea putem permite să alegem o locaţie , majoritatea lacurilor şi râurilor se află sub imperiul gheţurilor dar, din fericire, există un loc ce oferă satisfaţii maxime în această perioadă şi partide cu adevărat memorabile: Canalul cu Apă Caldă de la Cernavodă. Despre locaţie nu voi insista prea mult întrucăt faima de Rai al pescarilor ce se încumetă să iasă din casă pe timpul iernii îi precede numele.

Aşadar avem o locaţie, nu tocmai aproape de casă, dar totuşi este o „doză” de pescuit mai mult decât necesară pentru alinarea perioadei de hibernare. Mulţi au văzut emisiuni de pescuit, poze, articole sau au citit relatări pe forum-uri dedicat pescuitului despre cât de bine se prinde pe acest  Canal , ce nu se spune însă, este faptul că nu mereu peştele este prezent, fiind o multitudine de factori ce influenţează cantitatea, dar şi calitatea efectivului piscicol. Printre aceştia putem enumera cotele Dunării, funcţionalitatea Reactorului de la centrala Nucleară responsabil pentru temperatura apei (dacă este oprit, putem sta liniştiţi în casă) şi nu în ultimul rând, acele creaturi infecte, braconierii, în toate formele date de ADN-ul lor distorsionat de o foame insaţiabilă : curenţari, plăsari, paraşutişti etc.

Pe lângă toate acestea, avem şi o „migraţie” naturală, adică sunt momente în care pe Canal predomină peştele alb (morunaş, plătică, scobar, batcă, plătică), momente mai rare în care regăsim din abundenţă crap, caras, mreană dar şi o populaţie ce poate fi considerată constantă de răpitori precum şalău, ştiucă sau somn. Sunt extrem de rare cazurile în care avem toate aceste specii prezente în acelaş timp şi poate că mai important decât atât, modul şi timpul de hrănire al peştilor diferă complet de la o perioadă la alta. Aici intervine puterea informaţiei, cea corectă, nepărtinitoare şi precisă ce poate fi obţinută numai de la pescari pe care îi poţi numi cu adevărat prieteni. Nu pot descrie în cuvinte cât de important este acest aspect, poate doar să evoc o întâmplare din trecut când după 5 partide excepţionale făcute în baza acestor informaţii, am decis să mai fac una cu toate că am fost avertizat că voi consuma combustibil, bani şi nervi degeaba. Această partidă s-a soldat cu prinderea a 3 guvizi, un ghiborţ şi captura zilei, un biban căt palma. De atunci am jurat să nu mai ies din cuvântul lui Claudiu Mărgean, a.k.a Everaldo pentru forumişti,  „spionul” meu de la marginea Canalului cu Apă Caldă, având impertinenţa de a crede că ştiu mai bine decât el . În mintea mea, după atâtea partide în care am prins zeci de kilograme de peşte nu aveam cum să nu reuşesc măcar ceva capturi care să mă facă să nu regret ieşirea. Greşit!  Am plătit pentru asta cu vârf şi îndesat, lecţie învăţată !


După cum puteţi observa, succesul unei partide va ţine întotdeauna de un cumul de factori ce trebuiesc să se îmbine perfect; de la alegerea locului, a perioadei, nadei şi momelii până la obţinerea informaţiilor corecte asupra speciilor de peşte prezente, dar cel mai important, sintetizării şi analizării acestora pentru a crea o strategie cu cea mai mare probabilitate de succes.

Unde dai ṣi unde crap(ã)


Pentru cã temperaturile de primăvară timpurie au rãmas pozitive peste noapte ṣi gheaṭa aproape cã a dispãrut de pe bãlṭi în ultimele 2 sãptãmâni, am decis cã dependentului de pescuit feeder îi ṣade cel mai bine lângã apã. Aṣteptãrile nu au fost mari, suntem totuṣi de abia la începutul sezonului, aṣa cã spranṭele îmi stãteau în pãcãlirea câtorva roṣioare, mizând pe faptul cã vremea ar fi trebuit sã determine ceva schimbari semnificative în comportamentul acestora,  într-o manierã plãcutã oricãrui pescar.
Partener la aceastã incursiune halieuticã a fost nimeni altul decât Marian Beṣliu, câṣtigãtorul din 2012 al Campionatului APS de Pescuit la Feeder. Amândoi ne doream un antrenament de revenire dupã sezonul rece ṣi pote ṣi de aceea am preferat sã alegem o locaṭie cvasi-necunoscutã pentru noi, tocmai pentru a ne testa abilitãṭile de adaptare la situatii ṣi locuri noi. Tot ce ṣtiam înaintea partidei era ca balta ar fi avut un stoc mixt de peṣte, incluzând pe lângã omniprezentul caras ṣi crap ṣi babuṣca ṣi roṣioara.
Zis ṣi facut, iatã-ne aṣadar pe marginea apei, unde am decis ad-hoc sã abordam un loc aflat la jumãtatea bãlṭii întrucât activitatea babuṣtilor ṣi a roṣioarelor era evidentã pe toatã întinderea apei, fãrã a predomina semnificativ în vreun loc sau altul.

Marian a ales sã pescuiascã cu o singurã lansetã – Daiwa Tournament Pro Feeder Bomb 10-11 picioare, echipata cu o mulinetã Mulineta Daiwa TD Match 2508, ca nadã folosind un amestec de Benzar IceMix- black si Benzar IceMix simplu.Având o abordare mai pozitivã, a ales sã introducã în coṣuleṭ la fiecre lansare ṣi câteva micro- pelete fapt cu care eu nu prea am fost de acord, gândind cã ar putea sãtura repede un peste al cãrui organism se afla încã în semi-hibernare. Dar, farmecul partidei îl avea tocmai faptul cã puteam amândoi sã observãm rezultatele directe a douã abordãri diferite.



Alegerea persoonalã pentru partidele de primavarã este o lansetã cu o vârsta veritabilã (~20 de ani), produsã pentru piaṭa din Anglia – Daiwa JaguarMulti Quiver, echipatã cu o mulinetã Daiwa Whisker 3012. Ca nadã am ales sã încerc un mix de Sensas Carassin si si Mantra de la Bait tech, pe care pentru a-l inchide la culore am adãugat puṭin Tracix. Mantra e o nadã ce conṭine fishmeal, care functioneazã excelent la ciprinide, vara. Experienṭa personala cu nadele pe baza de fishmeal primavara e una cu rezultate la antipozi. Uneori au funcṭionat extraordinar, alterori, nu mi-au dat absolut niciun rezultat. Cu toate acestea, pe bãlṭile unde se regãseṣte crapul, ṣi implicit crapiṣtii(aṣadar peṣtii sunt obisnuii cu fishmealul), prefer sã le încerc- mai diluate ce e drept în anotimpul rece. La roṣioarã ṣi babuṣcã nu prea îl testasem, dar consideram aceastã partidã ca o primã oportunitate. Am sondat ṣi fãrã sã gãsim structuri notabile, am decis sã pescuim pe douã vaduri relativ apropiate între ele (separate de 12-15 metri), la o distanṭã de aproximativ 30-35 de metri de mal. Condiṭii ca de concurs. Pescuitul l-am început efectiv pe la ora 7.40.



Partida a debutat excelent pentru Marian, care dupa 2-3 cãrãṣei brichetari ṣi câteva roṣioare, reuṣeṣte în jurul orei 9 sã pãcãleascã ṣi primul ciortan al zilei. Momeala de succes în acest caz au fost virmuṣii. Alegerea mea cu libelule la cârlig, ṣi foarte puṭinã nadã pe vad, nu dãdea deloc rezultatele scontate. Cu toate acestea am decis sã insist încã o vreme, întrucât semnale la vârf existau, ṣi pãcãlisem ṣi eu 2 roṣioare. Încãpãṭânarea mea nu avea sã fie una cu final fericit, ritmul în cre Marian a continuat sã prindã fiind unul clar mai susṭinut, spre deose bire de cei câṭiva peṣti culeṣi de mine la 15-20 de minute distanṭã. Mai mult, puṭin dupã prînz, Marian decide sã încerce o peletã soft -flotantã pe cârlig ṣi în câteva minute înṭeapã cel de-al doilea ciortan, ṣi acesta sãrit de kil. Nu trec 10 minute ṣi mai pãcãleṣte încã unul...ṣah-mat, pentru abordarea mea negativã.

Lecṭia devenise clarã pentru subsemnatul. Nada simplã, pescuit „pozitiv”, foarte precis ṣi grupat, întroducerea în mod constant de particule pe vad, nu doar groundbait slab nutritiv, ṣi rezultatele (concretizate nu doar în ciortani, ci ṣî in celelalte specii prinse)aveau sã aparã. Aṣa cã dincolo de ceasul al 12-lea am schimbat tactica, am început sã introduc vierme în coṣulṭe la fiecre lansare sperând cã mai pot schimba ceva din mers. Frecvenṭa capturilor a crescut ṣi la mine, dar 2 ore mai târziu, neavând succes decât la cãrãsei ṣi rosioare, decid cã pentru a puncta cãt mai repede ṣi la aceste specii sã trec pe un cârlig de 22, ṣi fir de 008. Nu trec 2 minute de la lansare ṣi vârful lansetei începe sã se arcuiascã cãtre un punct invizibil din baltã. Înṭep ṣi imi e clar imediat. La capãt am un ciortan. Aproape cã am scat o înjuraturã preintre dinṭi cu gândul la fineṭea înaintaṣului. Marian mã încurajeazã, ṣi într-adevãr dupã câteva minute, în minciog poposeṣte ṣi primul ciortan sãrit de kil al lui 2013.


Concluziile partidei, dupã cum aṭi intuit deja, sunt dupã cum urmeazã: o abordare pozitivã, poate da rezultate nesperate în zilele cu soare ale începutului de primvara, în ciuda temperaturilor încã foarte reci. Libelula nu este o momealã infaibilã pe pele reci. Sunt momente când peṣtii se hrãnesc activ ṣi vor prefera o momeal mai consistentã. Nu plecaṭi niciodatã sett pe o singurã strategie, ṣi dacã aveṭi ocazia, fie folosiṭi douã abordãri diferite , fie încercaṭi ceva uṣr diferit faṭã de partenerii de pescuit su pescarii de pe baltã. Astfel veṭi putea intoarce o partidã la 180 de grade chiar dacã uneori acest lucru se întâmplã în ceasul al 12-lea.
Fir întins!

Claudiu Banu


La caras , la umbră! - de Marian Besliu

Locația : Balta Cămineasca

Data : 11-05-2013

Pestele ţintă : Carasul


Metoda : nădire iniţială masivă cu coşuleţul si apoi pescuit stil ledgering


Cu toate că ne aflăm în luna Mai temperaturile de afara sunt foarte ridicate, asemănătoare celor de vara, astfel că m-am hotărât să plec la pescuit pe o balta unde speram să prind ceva peste dar şi să mă adăpostesc de soare!
Balta aleasă se află la vreo 55 km de București in comuna Naipu , o balta care cuprinde destule specii de pești cum ar fi : caras , ciortan , cteno , novac si biban soare .
Având ca partener de pescuit pe fratele meu am abordat 2 stiluri de pescuit diferite si anume pescuit la varga si pescuit la feeder.
Pescuitul la varga a fost unul simplu , varga de 6m si o linie de pescuit finuță pentru a vedea si cele mai fine trăsături! Ca nada la pescuitul la varga s-a folosit un mix pe baza de scorțișoară plus semințe: grâu , boabe de porumb.
La feeder am folosit o lanseta Daiwa Tournament Pro Feeder Bomb 10-11 picioare, echipata cu o mulinetã Daiwa TD Match 2508, ca nadã am folosit o nada de la 

BAIT TECH -KULT SWEET FISHMEAL  neaditivată la care am adăugat la fiecare coșuleț semințe si pelete de 2mm si 3mm. 


Ca momeala am folosit începând cu viermi si terminând cu pelete de 6 si 8 mm , dar se pare ca momeala câştigătoare a fost cubulețul de mămăliga tras pe fir de par pentru a selecta si pestele oarecum.
La începutul partidei de pescuit am făcut o nădire masiva de 12 -15 coșulețe de diametru mare aducând pe vad o cantitate mare de nada si de semințe. Având in vedere ca am pescuit la o distanta relativ mica fata de mal am preferat după nădire sa practic un stil de pescuit cam rar întâlnit la noi in Romania si anume ledgering.

Ledgeringul este stilul de pescuit in care se folosește un plumb in loc de coșuleț si montura de bazează si pe autoînţeparea peştelui. Avantajele majore constau in  faptul ca se pot atinge distante considerabil sporite în lanseuri, dar si precizie maxima si mai ales se face mai puţină „gălăgie” la impactul cu apa, nesperiind pestii mai timizi precum carasul salbatec. Dezavantajul metodei intervine din faptul ca riscăm -folosind praștia sau nădire iniţială- să supranădim sau să nu pescuim la fel de compact pe patul de nadă făcut. Metoda este foarte eficientă si primăvara devreme când ar trebui să se nădească foarte puţin (pestii se satura usor, repede din cauza metabolismului incetinit) şi de asemenea e eficientă la pescuitul speciilor timide/salbatice (clean , caras salbatic, lin..acolo unde se mai gaseste)  când ar trebui sa fim cât mai discreţi. - Claudiu B.

Am optat sa pescuiesc așa dintr-un singur motiv: sa vad ce rezultate se pot obține cu acest stil de pescuit nou chiar si pentru mine deoarece l-am văzut doar in clipuri video pe site-urile din Anglia.
Rezultatele au fost extraordinare deoarece nada de pe vad a strâns destui carași care au savurat cubulețul de mămăliga !

In finalul partidei am reușit sa strâng câteva kilograme bune de caras majoritatea intre 200 gr - 400 gr bucata.


Concluziile partidei, după cum ați intuit deja sunt : pescuitul de finețe si practicat corect poate aduce bucurii la finalul partidei de pescuit !

Fir întins !


Marian Besliu  

Pledoarie pentru plătică -partea a II-a

(......Continuare  la "Pledoarie pentru plătică" )


Fiindcă tot am povestit  cate ceva din  sfaturile celor de afara , am să prezint în cele ce urmează și cele doua variante de abordări. Trebuie să menționez ca nu favorizez în mod absolut niciuna dintre cele doua deși în partidele din ultima vreme inclin mai mult spre varianta lor, decât a noastră. 
Prima varianta este abordarea  pe care am să o numesc “româneasca” pentru ca din ceea ce am văzut pana acum, ea  predomina pe la noi, iar a doua varianta am să o numesc abordarea vestica (deși  corect ar fi să ii zic “olandezo-englezo-belgiană” având în vedere sursele  principale de informație pe care le-am accesat în timp). Dacă pescuitul plăticii la noi  l-am observat  în mod direct prin prisma  competițiilor și a partidelor  la care am participat sau asistat,  din păcate despre pescuitul  practicat în afara tarii nu pot spune același lucru. În descrierile mele,  mă bazez  pe informații mai puțin directe, citite în diverse articole, primite  pe diverse  forumuri,  urmărite  în filme de pescuit ( de care piața halieutica vestica abundă) sau primite prin diverse surse alternative cum ar fi discuțiile cu alți prieteni pescari.
Revenind la ce e mai important, abordarea româneasca în viziunea – desigur, subiectivă - a subsemnatului ar fi următoarea:
- Lanseta: Mulți pescari folosesc mai degrabă lansete medium  decât light, existând o preferință către lansetele cu acțiune de vârf. 
- Mulineta: Se folosesc mulinete  medii cu mărimea de la 2500 la 4000.
Recomandarile lui Catalin le puteti viziona in clipul de mai jos, realizat cu ocazia unui concurs de pescuit la feeder , pe Sarulesti:

- Firul principal: Pe tamburii acestora , am observat  folosit aproape exclusiv  firul monofilament. 
- Recuperarea: Cel mai adesea plăticile sunt aduse la mal pe deasupra apei, favorizându-se viteza, chiar cu riscul pierderii peștelui (metoda foarte riscantă în competiţii). Această modalitate presupune ridicarea rapidă în masa apei a peştelui  prin înțeparea și ridicarea lansetei deasupra capului, și aducerea lui pe suprafața apei, mulinând energic și forțând pestele să “sară” peste apa asemenea pietrelor plate pe care le arunca uneori copii ca să facă “broscuțe”. 
- Momeala: La noi (poate și din cauza regulilor din competiții) nu se pescuiește cu boiliesuri sau pelete, ci aproape exclusiv cu momeli naturale. În pescuitul de competiție primează fără drept de apel larvele de chironomide. În pescuitul „de plăcere” ca momeala cel mai frecvent sunt folosiți viermii și ramele.  Porumbul și pâinea sunt folosite foarte rar iar boliliesurile si peletele aproape exclusiv la pescuitul crapului. 
- Nada: Nadele preferate de pescarii romani sunt în proporție  covârșitoare cele dulci sau foarte dulci, și cu excepția celor folosite în competiții nu includ și pământ în ele. (Fac încă  o paranteza și menționez aici ca este larg întâlnita opinia  pe care o susțin și eu la randu-mi, ca plătica atunci când se hrănește tulbura apa. Gândiți-va la ce se întâmpla când un cârd format din zeci și sute de indivizi vine și începe să mănânce pe o zona de câțiva metri pătrați. Exista  pământuri pentru nada care creează efectul de nor, și prin care se poate „stârni” apetitul plăticilor mai apatice sau mai timide, acestea crezând ca în zona respectiva se hrănesc mai multe surate. De asemenea, când apa se tulbură puțin, plătica –si nu doar aceasta - se simte mai la adăpost și se hrănește mai cu încredere, lucru care se transmite mai bine la vârf, trăsăturile fiind mai pozitive(vezi articolul "norul si peștii").
Englezii, olandezii și belgienii  au cel puțin o abordare diferita de cea de la noi, și în cele ce urmează am să trasez în tuse mari diferențele.
- Lanseta: Marea majoritate dintre pescarii de top, vestici, folosesc în pescuitul plăticii  lansete foarte fine, foarte “moi”, cu acțiune parabolică. Indiferent de mărimea plăticilor din zona în care pescuiesc, o  lanseta moale ii ajuta să nu forțeze  gura peștelui,  nici în dril nici la înțepare.
- Mulineta: Se prefera mulinete mari,care să le permită recuperare unei  lungimi  însemnate de fir la un simplu tur de manivela, nu de puține ori se folosesc chiar mulinete cu bait-runner. 
- Firul principal: Se folosește foarte adesea firul textil,  dar folosesc desigur,  un înaintaș monofilament de cel puțin 2 lungimi de varga (deci peste 7 metri) de fir monofilament.  
- Recuperarea: Atunci când prind plătica, aducerea la mal o fac  în doua modalități:  ținând lanseta cu vârful în lateral și mulinând constant. ( Acesta, după cum probabil știți,  înseamnă ca pestele nefiind  forțat să se ridice prea mult în masa apei, va înota către pescar fără să opună prea multa rezistenta, și fără să obosească prea mult). Când ajung la porțiunea finala de monofilament, lanseta este ridicata de pescar care  folosește acum elasticitatea  firului  monofilament și a lansetei pentru a  contracara eventualele încercări de a opune rezistenta ale peștelui. Se folosește în mod frecvent pescuitul cu boilies de mici dimensiuni, sau pelete pe montura fir de par sau cu elastic. 
- Momeala: Englezii jura ca viermele roșu (in mod particular  buchetele de viermi roșii), casterii, pâinea, porumbul și ramele sunt cele mai bune momeli.
- Nada: Un punct de cotitură recent în pescuitul plăticii urmărește introducerea şi folosirea de goundbait-uri /pasturi care au în componenta făină de peşte, și de asemenea de folosirea particulelor precum  peletele, semințele și boiliesurile de mici dimensiuni. Plătica, la fel ca mulţi peşti mari, pare a fi foarte atrasa de aceste elemente. Un amestec de făină de peşte, cu pesmet brun, a reprezentat pentru mulți pescari din vest soluția pentru a realiza  capturi de plătici mari, în special în apele pescuite frecvent de către crapiști, care introduc în apa astfel de hrana cu care peștii par a se obișnui rapid. Așadar micro peletele, adăugate in coșuleț, fac un excelent serviciu de a retine bancul de plătici pe loc și trebuie specificat ca nu de puține ori selecția plăticilor mari  a fost făcuta cu ajutorul boiliesurilor sau al peletelor!
In ceea ce privește struna și cârligele nu am observat tendințe diferite notabile de abordare, singura excepție fiind faptul că la ei deja se impune masiv folosirea cârligelor fără barbeta, mai greu  de găsit pe piața româneasca, dar despre care va pot spune ca funcționează impecabil deoarece le folosesc  în ultima perioada și mi-au câștigat pe deplin încrederea, existând avantajul ca nu sparg la fel de rău momeala  (deci acesta rămâne vie mai mult timp), intră mai bine când înțepi pestele și  se scot  foarte ușor (ceea ce te poate ajuta să câștigi viteza în competiții). În pescuitul plăticii se folosesc strune de lungimi de la 20 de cm(in pescuitul pe lacuri cu densitate mare de peşte mic, pentru a avea frecvenţa si viteză mare), până la 1.5 m ( condiţii dificile- dacă plăticile sunt între ape, pot fi păcălite sa urmărească un vierme pe cădere.  Ideal însă, se va folosi groundbait inert si particule  care să nu lucreze in coloană şi plăticile vor coborî eventual la masă).  Cârligul meu preferat in pescuitul plăticii este Gamakatsu LS 2270 N mărimile 10-16. Chiar daca nu are culoarea cea mai plăcuta (N vine de la nichel) acesta este un cârlig cu o mecanică impecabilă, foarte rezistent, suficient de gros sa nu taie buza fragila a plăticii si sa facă faţă si celor mai îmbrăcate capturi.  Există si alţi producători care au acest model (Kamasan B560, Colmic Nuclear, etc) însă din experienţa subsemnatului, acestea sunt prea moi şi au tendinţa să se dezdoaie.
  Închei aici, nu înainte de a vă spune că oricare din cele doua abordări vă vor prinde peste, însa cu siguranța există momente când anumite elemente din una sau cealaltă influențează greutatea  juvelnicului la sfârșitul partidei de pescuit. Daca ați aflat lucruri noi, nu ezitați să le aplicați, iar daca ați observat diferențe fata de ceea ce faceți în mod obișnuit, de dragul diversității,  încercați și altfel. Avem și in zona noastră norocul sa existe o adevărată Mecca a plăticii , lacul Sărulești, așa că dacă nu vorbele ci faptele contează , vă lansez totodată provocarea ca la orice competiție are loc pe acest lac să mergeți și să urmăriți câteva ore acțiunea concurenților. Sunt convins că veți avea câte ceva de învățat, la fel ca și mine, și sunt de asemenea convins că această învățare înseamnă evoluția către un pescuit mai modern și mai eficient.
Claudiu.  



Pledoarie pentru plătică

DATE GENERALE LEGATE DE HABITATUL ȘI HRĂNIREA PLĂTICILOR

POVEȘTI CU PLĂTICI


Atunci când este  vorba de pescuit staționar în general și pescuit la feeder în parti¬cular, plătica reprezintă  fără îndoiala, una din speciile cu o fascinație aparte. Si chiar dacă aceasta se întâmpla  mai cu seamă în afara României însa eu sper ca și acest articol să contribuie la intrarea în normal și pe la noi, si, încet încet să învățăm să apreciem  și alte specii decât crapul și carasul. 
In occident, motivul fascinației este relativ simplu de descifrat:  în condițiile de la ei exemplarele de peste  2 kilograme se întâlnesc  frecvent în apele “publice”(accesibile orică¬rui pescar) si, nu de puține ori,  în bălțile și lacurile cu taxa, dedicate pescuitului  plăticile depășesc  greutatea de  5 kilograme. în momentul în care scriu aceste rânduri recordul în vigoare în Marea Britanie depășește  9 kg și se așteaptă omologarea unui nou record de peste 10kg.  Specimene mari se găsesc și la noi, atât în lacuri precum Razelm sau Sarulești cat și în Dunăre ca să amintesc doar câteva din cele aflate la indemna regățenilor.  Dar nu este doar  vorba  despre dimensiunile pe care le poate atinge acest peste cat și despre  faptul ca  este  un peste de cârd,  așa ca,  atunci când prinzi una, ai  șanse  foarte mari să mai prinzi una, și încă una și tot așa mai departe.   Merita menționat  faptul  ca și la noi în Romania,  în 2003 recordul omologat de cantitate de peste prinsa intr-o manșa de 3 ore de pescuit staționar, a fost realizat  cu 31,600 kg de plătica, de către Zolt Benzar, multiplu campion al României, pe lacul Sărulești.  UN an mai târziu Dragos Popa avea să depăsească acest record cu peste 10 kilograme.  Așadar potentialul acestui  peste din punct de vedere competitional este unul extraordinar. 
Câțiva ani mai târziu de la realizarea acestui record, am decis să dau plăticii ce e al plăticii și am început să caut sistematic informații legate de particularitățile pescuitului la aceasta specie pe care o prinsesem ocazional pe Dunăre și pe acumularea de la Dridu (RIP). Nu o urmărisem niciodată ca specie ținta a partidelor mele la feeder și nici nu încercasem să vad cum as putea face selecția ei, cel mai adesea  prinzândexemplare foarte mici. O competiție deschisă tuturor pescarilor, dedicată popularizării pescuitului la feeder, avea să constiutuie un factor motivator al acestei intreprinderi, întrucât una din manșe se desfășura timp de 2 zile pe pista de concurs de la Sărulești. Am început astfel să caut și să citesc tot ce puteam despre pescuitul plăticii la feeder, am început să vizionez filme, să discut pe forumuri de profil (multe din afara României) căutând să compensez cumva lipsa de experiența cu informarea. Asemeni multora dintre pescarii pe care ii cunosc, acordasem mai multa atenție ciortanilor, carașilor , băbuștilor și roșioarelor cu care mă întâlneam mai des. Ceea ce am învățat de atunci și până acum, coroborat cu experiențele aparute intre timp,  alcătuiesc acum un bagaj minim de informații, pe care îmi permit să îl împărtășesc cu voi, și sper eu ca prin comentarii și discuții libere, sa îl sporim împreuna astfel încât cele ce urmează mai jos, să folosească deopotrivă începătorilor dar și celor mai experimentați.
Plătica este o specie gregară, care circula foarte mult, lucru deloc surprinzător dacă ne gândim cât de repede pot consuma câteva sute de plătici hrana naturală dintr-o zonă. De aceea, când ne alegem o zona de pescuit este important să sondăm și să găsim zonele prin care plătica circulă în mod nativ cum ar fi pragurile, sau zonele în care se hrănește cum sunt petecele curate, în apele cu vegetație submearsă.
La Dunăre, trebuiesc căutate zonele în care curentul este mediu, iar apa adânca. Exista concepția pe care eu o consider greșită ca apa trebuie să fie mica și curentul moale. în aceste zone plătica intra numai când e în bătaie, și chiar daca unii povestesc de partide memorabile, nu trebuie să uitam ca pestele trebuie lăsat să se înmulțească în prohibiție, iar partidele memorabile - sus menționate - sunt adeseori în fata legii, identice cu acțiunile de braconaj.
In apele naturale, plătica se hrănește în principal cu larve de insecte, și în special cu larvele de chironomide, lucru binecunoscut și capitalizat ca atare de către pescarii de competiție. Dar, desigur plătica se hrănește și cu mici crustacee, melci de apa, lipitori și viermi.
Pescarii englezi sunt de părere ca în apele staționare, plăticile mari se hrănesc aproape exclusiv noaptea, iar în apele curgătoare la răsărit și apus. Cu toate acestea, din experiența subsemnatului va pot spune ca plătica se hrănește destul de bine și ziua, mai importanți fiind parametrii apei (temperatura, turbiditate, oxigenare, prezenta hranei naturale etc. .) abia apoi intervenind alți factori. Dacă vă aflați pe apa la răsărit, urmăriți cu atenție activitatea peștilor, și cu puțin noroc puteți observa plăticile care se „rostogolesc” în anumite zone, sau le puteți vedea spinările aproape de suprafața, ceea ce vă va ajuta foarte mult în localizare.
Pescarii belgieni spun că trebuie să cauți locul în care apa a început deja să fie tulburată de plăticile care se hrănesc. Din păcate sau din fericire, apele noastre sunt adeseori mult mai colorate decât cele din vest, ceea ce face ca acest din urma sfat să fie mai dificil sau imposibil de urmat în foarte multe cazuri. Dar, ceea ce trebuie reținut ca sfat, este că localizarea, și „simțul apei”, sunt în orice sezon cea mai buna variantă pentru a prinde pește. Nada si echipamentul devin relevante doar atunci când pestele a fost localizat, și nu inainte. 

Despre pescuitul plăticii - echipament și costume, cititi aici.

Ghici cine vine la...nadă !

"A avut o nadă secretă", sau  "a dat cu ce trebuia", e adeseori concepția  chiar și între participanții la concursuri atunci când unul din concurenți sau un vecin de pe baltă prinde bine iar ceilalți pescari șomează.  Mult mai adesea însă nu e vorba decât de o simplă combinație între două elemente  cheie: localizarea peștilor și strategia de nădire. Dacă stăpâniți aceste două lucruri, succesul nu are cum să vă ocolească.  
Nadele disponibile astăzi sunt alcătuite din diferite amestecuri de făinuri și spărturi cerealiere, pesmeți , aditivi și stimulatori de gust, condimente, semințe  și chiar pământuri și argile. Unele din aceste nade sunt dedicate anumitor specii de pești, altele sunt generale, dar rolul lor principal este aproape întotdeauna același: să atragă și să mențină peștele în zona de pescuit. Practic atunci când introduceți nada în vadul ales, urmăriți să creați o zonă capcană, în care să prindeți peștii.  Acesta este de altfel motivul pentru care pe râu se folosesc lungimi  mari ale strunei,  pentru ca momeala și cârligul să se situeze în aceeași zonă în care este dusă nada.  Ceea ce comercianții nu specifică nicăieri și foarte mulți pescari nu învață decât pe pielea lor, este faptul că simpla introducere a nadei în apă nu este singura condiție necesară pentru a atrage automat peștele. De asemenea, trebuie clar înțeles ca nada acționează pe o zonă restrânsă. Nu vă așteptați să atrageți peștele din celălalt cap al bălți și nici măcar peștele care sare în apropiere de malul opus. Din experiența noastră nada are un efect local pe distanțe de câțiva metri pătrați. Cea mai bună metodă de a avea pește în vadul pescuit rămâne totuși localizarea inițială a peștilor, sau a structurilor în jurul căruia peștii se găsesc în mod nativ.  Ceea ce nu e chiar atât de greu pe cât poate părea la prima vedere. 


Peștii sunt creaturi cu un comportament repetitiv, tipicar dacă vreți, ei preferând să patruleze aceleași zone, să se hrănească în aceleași  locuri și în general  de acest lucru trebuie ținut cont atunci când alegem un loc de pescuit.  Orice structură cum ar fi malul opus sau pragurile de sub apă,  vegetația submearsă, plaurii, crengile  sau copacii scufundați, bolovanii, picioarele de poduri sau chiar și  cele de pontoane constituie locuri în jurul cărora marea majoritate a speciilor de pești gravitează în mod nativ. Chiar dacă nu vedeți nici o structură de suprafață , rețineți că pe majoritatea bălților de la noi se regăsesc praguri sub apă începând de pe la 2-3 metri de mal și continuând până la 25-30 de metri.  De asemenea, un număr însemnat de bălți se află pe cursul unui  fost râu sau pârâu și implicit  localizarea albiei scufundate vă poate aduce într-un loc care ține pește. Exploatarea corectă a cunoștințelor legate de comportamentul peștilor țintă vă aduce mai aproape de scopul urmărit, fie acesta un juvelnic cât mai plin, capturarea unei specii noi pentru palmares  sau realizarea unei capturi capitale.  Un cunoscut pescar de crap din Anglia spunea că ar prefera ca la o partidă de 6 ore să petreacă 5 ore căutând locul  unde e peștele decât să pescuiască la întâmplare. Lucrul acesta este valabil și la feeder, păstrând bineînțeles proporțiile. Să revenim însă și la nadă. 
Indiferent că este vorba de un amestec pus la punct de un pescar sau achiziționat din comerț, pregătirea finală a acestuia pentru pescuit, are ca scop să îl facă să lucreze acolo unde se află și cârligul cu momeală și, sperăm noi, și peștii.  Vorbim așadar de acțiunea și mecanica nadelor, și înțelegem prin aceasta  felul  și timpul în care se desface nada din coșuleț odată ajunsă pe substrat. Atunci când amestecăm groundbait-ul, acesta ar trebui să conțină doar suficientă apă astfel încât să se lege  atunci când e strâns într-un coșuleț momitor , dar apoi să se dezintegreze rapid (pentru a forma un covor de hrană pe substrat), după ce a fost introdus în zona de pescuit. (Despre pașii ce trebuie urmați pentru a obține o nadă corect pregătită pentru pescuit citiți mai multe aici.)
Am întâlnit adeseori expresia "puțin și des" atunci când vine vorba despre cantitatea de nadă ce se recomandă a fi introdusă de-a lungul partidei de pescuit, și trebuie să recunosc că aceasta poate să fie cea mai eficientă metodă de a suna clopoțelul de chemare la masă a peștilor.  Ceea ce trebuie să rețină pescarul începător, este faptul că el trebuie să atragă în mod constant peștii pe vad, și că simpla introducere a unui coșuleț  cu nadă la câteva zeci de minute îi aduce la cârlig în cel mai fericit caz doar peștii rezidenți pe zona respectivă. Dacă nu aveți prezentare in 3-5 minute de la lansare, recuperați, încărcați din nou și lansați din nou. În acest fel preluați în mod activ sarcina de atragere a peștilor. Nu doar nada introdusă cât și zgomotul coșulețului poate declanșa curiozitatea peștilor. Decât să fie nevoie să așteptați ca peștele să găsească momeala, mai degrabă acționați astfel încât să îi atrageți în mod activ către ea. Marea majoritate a peștilor sunt curioși, și obișnuiți ca ceea ce cade pe apă să fie hrană : de la gâze  și insecte la semințele și peletele  folosite de piscicultori. Momitorul nostru  care cade în mod  constant într-o anumită zonă atrage mai repede sau mai târziu atenția peștilor din imediata apropiere.  Dacă numărul peștilor atrași este unul însemnat , următorul lucru care ar trebui să se producă este începerea competiției pentru hrană. Unul din motivele pentru care pescuitul al feeder este atât de eficient este tocmai faptul că, cu cât trăsăturile se succed mai repede cu atât mai repede introducem alt coșuleț cu hrană în vad, menținând atenția peștilor care se hrănesc. 
Însă nu doar "puțin și des" este o variantă câștigătoare în pescuitul la feeder. Există și situații când pentru a atrage și reține pe vad un banc considerabil de pești, pescarul trebuie să întindă  o masă copioasă, așa numitul "pat de nadă" încă de la debutul partidei. Aceasta se impune pe carpodromuri, lacurile cu bancuri mari de plătici, și în general orice apă cu o populație acvatică considerabilă. Tocmai de aceea, cei mai mulți dintre noi, ne începem partida introducând rapid  mai multe coșulețe de nadă pe vad, fără să atașam cârlig și momeală. Numim această etapă nădire inițială. Se folosesc adeseori coșulețe de mărimi considerabile, sau este folosită chiar și praștia de nădire. Rețineți însă că în apă traiectoria coșulețului nu este dreaptă către  substrat ci el coboară întotdeauna către dumneavoastră. Cu cât apa e mai adâncă cu atât coșulețul se va apropia mai mult de pescar.  Atunci când nădiți cu praștia sau cu măna, bulgării de nada trebuie lansați mai aproape de dumneavoastră si nu în același loc în care cade coșulețul.  Ceea ce se impune și aici este nădirea și lansarea cu precizie, pe același vad, aspect  esențial pentru a avea succes în partidele dumneavoastră.  
Poate cel mai dificil aspect pentru un începător este luarea deciziei referitoare la ce ar trebui să facă în situațiile în care după un  număr decent de capturi și trăsături, acestea încetează brusc.  Există mai multe scenarii posibile: din cauza unuia din peștii rprinși ceilalți pești s-au speriat și  au părăsit vadul , pescarul a "golit vadul" (de peștii rezidenți), în zonă și-au făcut apariția pești mai mari care i-au speriat pe cei mici, sau chiar un răpitor atras de  "gălăgie" patrulează acum zona nădită.  La toate aceste situații există indicii, însă nu le voi detalia acum, ci pur și simplu ca și soluție, vă recomand ca în sezonul  cald (mai-septembrie) să aveți o abordare pozitivă iar in sezonul rece una negativă. Abordarea pozitivă presupune introducerea în continuare a unei cantități de nadă la câteva minute, plus eventualele "ofrande" de momeli pe lângă nadă. Abordarea  negativă presupune  folosirea de coșulețe mici, și introducerea parcimonioasă a momelilor în vad, cu perioade mari de așteptare între trăsături.   
Pentru a avea rezultate tot mai bune în pescuitul la feeder, rețineți faptul că o strategie corectă de localizare și nădire primează în fața echipamentului folosit și a inscripțiilor de pe acesta. 


Claudiu

Ape reci, ape calde

Aditivi de apă rece, boiliesuri (si pelete) de apa rece, nade de apa rece - si exemplele ar putea continua, însă dilema ramane - Ce inseamnă mai exact-  din punct de vedere al temperaturii- o apă rece?. Producătorii de nade şi momeli evită să definească în mod clar ce consideră o apă „rece” şi ce o apă „caldă,  așadar iată-mă încercând sa arunc puţină lumină asupra acestui subiect, în cele ce urmează.
 Fără alte ceremonii, din capul locului am să spun că personal, consider „apă rece” (cu implicații asupra momelilor de apa rece etc)  orice apă care are sub 8 grade Celsius si apă caldă orice apă peste 8 si până la 22 de grade Celsius .  Motivul principal pentru care stabilesc  graniţa între cele două la 8 grade Celsius, este  unul simplu. Sub această temperatură, chimia apei  se modifică dramatic.  Știu, chimia sună deja prea complicat şi prea anost. Chiar dacă nu e cea mai captivantă lectură, in cele ce urmează o sa vă propun o scurtă trecere în revistă a evoluţiei  proprietăților fizico-chimice ale apei în relație directă cu temperatura.  S-ar putea să descoperiţi legături interesante cu implicatii directe in rezultatele partidelor de pescuit de iarnaă, primăvară devreme sau chiar toamnă tarzie.
După cum știți, temperatura apei determină  nivelul de  oxigen dizolvat în ea, iar din fericire pentru vietăţile acvatice, cu cât apa este mai rece, cu atât cantitatea de oxigen dizolvat în ea este mai mare. Cu toate acestea pe majoritatea apelor stătătoare (fac excepție cele cu izvoare foarte puternice şi deci cu o buna ventilare/primenire) peştii vor suferi de hipoxie, sau mai pe româneşte de lipsă de oxigen. (* O exceptie notabila de la regula o constituie carasul,  specie care a dezvoltat o rezistenta incredibila la hipoxie acuta. Puteti citi mai multe aici )

De asemenea , temperatura apei  influenţează nivelul de pH. Astfel, cu cât apa e mai rece cu atât Ph-ul tinde să crească. Influenţa modificărilor de PH asupra peştilor şi florei acvatice este una directă însă mult mai subtilă şi mai greu cuantificabilă într-un articol.

Densitatea apei se modifică cu creşterea temperaturii, între 0oC şi 4oC creşte cu temperatura, apoi scade astfel încât densitatea maximă a apei este, la 4oC, de 1g/cm3. Apa îşi măreşte volumul la solidificare, gheaţa are densitate mai mică decât densitatea apei la 0oC după cum rezultă şi din figura alăturată. 


Aceste proprietăţi au o importanţă deosebită în natură. Când timpul se răceşte, apele lacurilor, râurilor etc. se răcesc la suprafaţă până la 4oC. Cum apa la această temperatură are densitatea maximă se lasă la fund iar la suprafaţă ajunge apă cu temperatură mai mare. După ce toată masa de apă a ajuns la 4oC stratul de la suprafaţă se răceşte dincolo de 4 grade şi la 0oC, dupa cum bine ştiţi apa îngheaţă. Gheaţa fiind mai uşoară decât apa lichidă rămâne la suprafaţă. De aceea stratul de apă de pe fundul lacului sau râului va rămâne intotdeauna lichid şi va avea o temperatură în jur de 4oC, permiţând existenţa vieţii subacvatice. 
Ok, destul cu ştiinţa, haideţi ca să revenim la pescuit.. sau măcar la peşti şi la discuţii legate direct de aceştia. Având în vedere cele de mai sus, înainte şi imediat după dezgheţarea apei, trebuie înţeles de ce peştii vor fi  găsiţi mai întotdeauna încă grupaţi „în gropane” locuri cu apa adancă,  vor avea în continuare metabolismul încetinit la minim,  şi ce e cel mai rău ,  cel mai adesea nu vor fi dispuși sa se hrănească zilnic.
Cred că Shaun Harisson spunea undeva ca un pescar care nădeşte excesiv şi cu o nadă nepotrivită apelor reci poate „strica” balta pentru toţi ceilalţi pescari şi chiar pentru câteva zile. Ca sa intelegeti despre ce vorbim, in cazul crapului, la temperatura de 12 grade hrana este digerata in 50-60 de ore, pe cand la temperatura peste 22 de grade hrana este complet digetara in mai putin de 5 ore.
Altfel spus, ceea ce pare greu de înţeles de mulţi oameni,  este ca un peşte care ia o singura gura de hrana, s-ar putea sa nu se mai hrănească câteva zile, mai ales daca nada/momeala respectiva este una uleioasa, grea, neadecvata apeleor reci.  Mulţi pescari cred că din contră peştelui ar trebui sa ii fie foame dupa un post aproape negru de  peste iarna. Nimic mai greşit. Chiar daca apa s-a dezgheţat la suprafață, pestii au dupa cum spuneam metabolismul  încetinit în continuare la minim şi acesta ramane direct dependent de temperatura apei. Mai mult,  menţionam mai sus lipsa de oxigen. Aceasta influenţează direct metabolismul, încetinindu-l  suplimentar fata de scăderea temperaturii. Așadar gândiţi-vă ca peşti vin după un post negru, o pauză de hrănire de până la câteva luni. Da, se vor hrăni dacă au ocazia,  dar vor avea imediat probleme de digestie, neputând digera hrana pentru o buna perioada de timp (uneori câteva zile).  De aceea , nadele foarte hrănitoare (cu un conținut ridicat de uleiuri, făina de peste, făina de sânge tind sa faca rau in aceasta perioada.  Acestea trebuie  „lungite” sau diluate daca vreți fie prin adaos de pământ fie prin combinarea lor cu făinuri cerealiere. Uleiurile din anumiți aditivi sau chiar din nade tind sa se coaguleze la temperaturi scăzute, aşadar sunt de evitat.  
În zilele cu soare, peştii –despre care nu trebuie niciodată sa uităm ca sunt animale cu sânge rece- vor căuta apa mica, în care să îşi încarce „bateriile”daca vreți,  să îşi accelereze metabolismul şi să îşi revină după  iarnă. Pe măsura ce vor reuși sa scape de eventualii paraziți de pe corp (cumulați in perioadele de „pseudohibernare”, in apropiere mâlului , şi vor deveni tot mai activi,  ulterior, cand apa se incalzeste peste  grade ei vor deveni in primul rând interesați de perpetuarea speciei şi apoi de hrana.
Cunoscând şi înțelegând aceste tipare comportamentale si punând în relaţie cu temperatura apei si cea exterioara, localizarea peştilor ar trebui să devină un lucru mult mai uşor accesibil oricărui pescar.
Şi findcă tot am adus vorba, cea mai buna nada si momeala de apă rece sau caldă este si ramane tocmai  localizarea pestilor.
Fir întins!

Claudiu Banu

Campionatul Aps 2013 - in imagini - Etapa Murighiol















Pregătirea nadei în cinci pași simpli

Tehnica de mixare a nadei și de umectare a nadei în vederea utilizării acesteia la pescuitul cu feederul presupune următoarele etape:
1. Vărsați groundbait-ul (și aditivii prafuri)  într-un recipient fără colțuri  și amestecați temeinic componentele uscate. Vă recomandăm în acest sens ca nada sa fie preparată în bacul sau gălețile de nadă deoarece acestea nu au colțuri, iar amestecul trebuie realizat cât mai omogen  atât ca și componență inițială  cât și din punct de vedere al umectării sale în pașii următori. 
2. Întotdeauna se adaugă apa la nadă și nu invers.  Un truc folosit de unii pescari pentru a nu adăuga prea multa apă deodată este folosirea unui burete din care  lasă apa să curgă ca un fir subțire. NU exagerați cu apa. Scopul este de a umezi nada nu de a o îmbiba cu apa la maxim.  
3. Se amestecă energic nada astfel încât să se umezească uniform. NU trebuie să existe zone prea ude și zone uscate, tot amestecul trebuie să fie umezit dar sa integreze și aer având o consistență pufoasă. Secretul este să țineți degetele mâinii cu care amestecați ca și cum le-ați avea pe marginile unei  monede mari. 
4. Folosiți o sită si cerneți nada, având grija să uniformizați  amestecul. Rețineți că e normal ca în acest stadiu să apară cocoloașe care conțin mai multa apă. Acestea trebuie trecute prin sită și împrăștiate uniform în nadă. 
5. Lăsați amestecul zece cincisprezece minute să tragă apa, în mod uniform. Veți vedea că acesta apare acum ca fiind aproape uscat. Reluați de la pasul doi, adăugând cu foarte mare grija apa. Eventual, folosiți un spray pulverizator pentru a adăuga apă în acest stadiu, iar  pentru sitare vă recomandăm o sită cu ochiuri mai mici decât cea folosită inițial.  Amestecul trebuie sa aibă o consistență aerata, pufoasă, să se strângă cu ușurință in bulgări  daca e strâns in mână dar să se sfărâme la fel de ușor daca e trecut printre degete.  
Fir întins!

Claudiu

Anotimpul carasului


Carasul -  ca orice animal cu sânge rece  este un peşte   foarte sensibil la schimbările de temperatură a apei.Despre aceste particularităţi si nu numai vă voi vorbi în cele ce urmează. Temperatura apei diferita în functie de adancime, determină întotdeauna nivelul din coloana de apă, în care carasul își va face veacul.  Capacitatea pescarului de a intui sau de a descoperi  stratul în care se afla carașii la un moment dat, poate înclina balanţa în mod dramatic în favoarea sa la o partidă de pescuit.  Şi, pentru a mai încerca să stopam un mit, pe care  mulţi îl perpetuează, la feeder se poate pescui în mai multe straturi ale apei, nu doar pe substrat şi în imediata apropiere a acestuia. Nu e poate cea mai eficientă soluţie într-o competiţie cu pescuitul la Match însa nu  este nici o imposibilitate. Gândiţi-vă la zig-rigul crapiştilor.  Același lucru se poate face si la scara mică. O nadă foarte activă pe coloana de apă,-poate subumectată în mod voit - o momeala flotantă, o montură realizată cu cap  plus o strună lunga şi atenție in lansare sunt ingredientele necesare.Dar să revenim înapoi la peşte.

             Desi uneori nu pare, carasul este un peşte  foarte sensibil  și la zgomot, iar varietatile sălbtice pot fi clasificate drept  foarte precaute şi timide.  Tocmai din acest  motiv carasul nu trăieşte singur ci întotdeauna  formează grupuri de specimene cu dimensiuni similare, aproape  egale și aceste grupuri trăiesc şi se deplasează  împreună.  Întrucât cei sălbatici sunt sperioşi şi uneori excesiv  de precauţi, chiar si cel mai mic sunet/zgomot nenatural  în apă  va face cârdul să fugă. De aceea este  foarte important  să fiţi pe cat posibil cat mai discreţi atunci când ajungeţi pe malul apei pentru o partidă de caras iar abordarea nădirii la o partidă de feeder trebuie să ţină cont de acest aspect, şi astfel se recomandă  fie o nadire initiala cu riscul unei pauze bune pana cand carasii vor reveni in zona, fie o nădire minima facuta într-o manieră cat mai discretă cu ajutorul coșulețelor mici,  şi cu cat mai puţina agitaţie pe vad.  

Revenind la caracteristicile biologice şi de comportament,  spuneam  despre caras că  nu poate controla temperatura din propriul corp, aşadar schimbările de temperatură în apă îl afectează în mod direct.  Dacă luăm în considerare şi faptul că pentru controlul flotabilității în apă,  foloseşte vezica înotătoare, care este foarte  uşor influenţată de orice modificare a presiunii atmosferice,  putem înţelege de ce cârdurile de caraşi vor căuta tot timpul valorile cele mai confortabile pentru ei, şi de ce doar pentru că s-a prins pește într-un loc  ieri nu înseamnă că se va prinde pește acolo din nou a doua zi. Căutând  tot timpul să se situeze într-un  anumit optim, caraşii aleg anumite locuri de pe orice baltă sau lac (mişcare pe orizontală), cât şi ca poziţionare  în coloana apei (mişcare pe verticală), în funcție de temperatura și presiunea aerului în timpul zilei, de curenţii de apă dar şi de sezon.

              O particularitate a Carasului fata de alte specii o reprezintă rezistenta sa in conditiiile hipoxiei (nivel f. scazut de oxigen) sau ale anoxiei (lipsa totala de oxigen). Carasul este o exceptie de la regula, si deci o specie de interes special din cauza toleranței sale la lipsa acuta de oxigen. În timpul iarnilor lungi, el supraviețuiește luni de zile în habitatele de apă dulce complet lipsit de oxigen.Carasul tolerează, de asemenea, câteva zile de anoxia, la temperaturi ridicate, și, spre deosebire de alte specii de ramane încă fizic activ în lipsa totala a oxigenului. In conditii similare, peste 95% din speciile de apa dulce de la noi pot deceda.

Primăvara, când apele se dezgheaţă, carasul care pe timpul iernii sta pe fundul apei,  devine activ şi pe verticală şi începe să se mişte pe aproape toată întinderea apei, căutând condiţiile optime.  Odată ce apa începe sa se încălzească în zonele  mai puţin adânci, cu vegetaţie, carasul va fi găsit aici, unde de obicei prin luna Mai şi uneori până în Iulie îşi va depune icrele.  Din păcate , trebuie sa menţionăm şi faptul că în perioada pontei, peştii prea puţin precauţi devin ţinte sigure pentru pescarii mai puţin sportivi. Trăsăturile în perioada primăverii sunt timide, uneori abia perceptibile pe vârful feederului. Se poate întâmpla chiar ca peştele să stea prins în cârlig , fără să se zbată, pescarul având surpriza descoperirii capturii la recuperarea monturii.  Pe măsură ce temperaturile cresc, carasul se va hrăni totuşi mai agresiv, şi trăsurile vor deveni mi determinate si mai clare. Perioadele cele mai favorabile vor fi dimineaţa si seara , pentru ca, deşi este recunoscut ca unul din cei mai rezistenţi peşti la schimbările din apă, atunci când temperatura acesteia creşte foarte mult, în miezul verii, carasul nu se va mai hrăni, metabolismul sau  fiind afectat imediat de schimbarea parametrilor apei. Toamna carasul se hrănește destul de bine, acumulând resurse pentru iarna.  După îngheţ, carasul poate fi pescuit  la copca-de obicei pe lângă cocioacele de trestie,  dar trăsăturile vor fi anemice şi destul de rare.

Şi fiindcă nu putem încheiem fără să nu vorbim - măcar principial şi succint – şi despre nade, în ultima parte a acestei incursiuni  am sa menţionez câte ceva în acest sens. Dar ceea ce trebuia înţeles (şi) din cele menţionate mai sus, este faptul că nu există  şi nici nu va exista vreodată o nadă care sa funcţioneze pe orice apă şi în orice condiţii.  Necesitățile de hrănire ale peştilor se modifică în funcţie de anotimp, de chimia apei, de temperatura,si turbiditatea acesteia. Iar pentru a avea o partidă cât mai reuşită, alegerea unei nade, trebuie să se facă ţinând cont măcar parţial de cele discutate ici.

Despre culoarea nadei, menţionez că şi eu sunt adeptul nadelor închise, care nu contrastează excesiv cu nuanţa predominantă a substratul apei, şi consider că nadele galbene (de caras) sunt eficiente doar atunci când peştii sunt foarte activi. Şi de multe ori sunt de părere ca momeala şi locul în care este prezentată aceasta poate avea relevanţă mai mare decât nada. Caraşii se hrănesc in toate straturile apei, ei pot răscoli mâlul in căutarea libelulelor, sau pot vana insecte de pe suprafața apei . Ei se hrănesc cu aproape tot ceea ce trăiește într-o apă dulce, de la lipitori la ouă de melci, de la  dafnii la insecte care se ridica din mâl spre suprafaţa apei. .Cel mai bine este să încercați să schimbați si să încercaţi diverse  adâncimi, prin flotarea momelii la nevoie, pentru a determina cea mai bună soluţie pentru fiecare partidă în parte.  Cu toate acestea, deoarece  pescuitul pe fundul apei este cel care produce rezultate bune în cele mai multe condiții, este o idee bună să vă începeţi partidele fie ele de feeder , match sau vargă -  căutând peştele în imediata apropiere a substratului. 

Fir îtins!

Claudiu Banu